Matei 1:17-25 | Itinerar Biblic | Episodul 61

Itinerar Biblic

Cred/sper că sunteți bine, la reîntâlnirea cu Scriptura – care continuă să-și întoarcă filele spre folosul nostru, dezvăluindu-ne de fiecare dată alte și alte lucruri despre Autorul ei și al nostru. Biblia, cuvântul scris și revelația specială a lui Dumnezeu, ne este de folos în ambele sale secțiuni principale – Vechiul și Noul Testament. În ambele părți ni se dezvăluie caractere umane, și lipsurile lor – dar NT ne arată în plus harul prin care Dumnezeu umple/completează ce lipsește omului. Și VT și NT dau pe față inima omului, dar în mod special NT ne dezvăluie inima lui Dumnezeu și felul în care Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos, răspunde, compensează, contracarează minusurile și nevoințele omenești.

Noul Testament, a cărui primă carte și Evanghelie tocmai am început-o, ne pune înainte: fapte (dintre cele mai minunate din istorie), idei (extrase din faptele relatate), adevăruri (desprinse din idei, și care fac bine oamenilor) și idealuri (între care mântuirea și viața veșnică, obținute prin Omul ideal Isus Hristos, reprezintă aportul fundamental al creștinismului în omenire.) E bine să nu uităm aceste nuanțe și această progresie, pe măsură ce înaintăm în descifrarea revelației nou-testamentare.

Sintetizând și mai mult această introducere concluzivă (sau concluzie introductivă) aș spune că ceea ce domină și caracterizează scrierile care alcătuiesc NT, și-n același timp le conferă coerență și unitate, este ideea de împlinire – NT este cartea împlinirilor. Ceremonialele neexplicate (sau insuficient înțelese), scopurile neatinse, căutările nefinalizate, profețiile neconcretizate se luminează și se finalizează în mod strălucit și unic în Isus Hristos – care este împlinirea ceremoniilor, împlinirea istoriei, împlinirea cercetărilor și a prorociilor din Vechiul Testament și ale lumii din ultimele două milenii! Datorită subiectului și personajului principal, NT este poate cea mai importantă carte scrisă vreodată! Pentru că obiectivul ei suprem este salvarea ființelor umane, și soluția pentru aceasta este credința în viața, învățătura, moartea, învierea, înălțarea, revenirea și domnia finală a lui Isus Hristos în Împărăția cerurilor, în noua creație perfectă, necoruptă și necoruptibilă de păcat.

Am mai spus, în mod justificat NT se deschide cu Evanghelia lui Isus Hristos, adică redarea vieții și învățăturii Mântuitorului văzute prin ochii a patru contemporani – Matei, Marcu, Luca și Ioan. Bine, nu e vorba de biografii în înțelesul clasic sau modern al cuvântului, ci de redări ale caracterului și lucrării Fiului Omului, dictate de Duhul Sfânt dar văzute prin prisma autorilor umani, și adresate unor audiențe diferite – și care împreună dau un portret coerent al personalității și activității Omului Isus Hristos.

Evanghelia după Matei (scrisă de un evreu, pentru evrei în special) debutează – firesc, astfel – cu genealogia Mântuitorului, pe linie paternă. Vreo 40 de nume (între care și patru femei) sunt legate între ele prin formula „a născut pe” – expresie care fiind preponderent aplicată unor bărbați aici, descumpănește – trebuie înțeleasă deci în sensul de „este părintele/tatăl (lui...)”. Tiparul acesta debutează în versetul 2, unde se spune că Avraam a născut pe Isaac; începând de acolo, apar o mulţime de „naşteri”... și se ajunge în versetul 16, care începe cu afirmaţia: „Iacov a născut pe Iosif”... și ne-am aştepta să continue în același mod, spunându-se că Iosif a născut pe Isus – dar aici lucrurile se schimbă! Textul spune: „Iacov a născut pe Iosif, bărbatul Mariei, din care s-a născut Isus, care se cheamă Hristos.” În mod deliberat și evident, Matei clarifică faptul că Iosif NU este tatăl natural al lui Isus. El este bărbatul Mariei, și va fi cel în casa căruia va crește fiul lor Isus – dar nu este tatăl lui Isus!

În restul capitolului, Matei ne va oferi această explicaţie şi ne va arăta cum contribuie ea la caracterul de împlinire (a profeţiei Vechiului Testament) atribuit Noului Testament. Luca, și el autorul unei evanghelii (care-i poartă numele), a fost un doctor grec (deci bun cunoscător al obstreticii). Și el, alături de Matei (dar independent de acesta) afirmă că Domnul Isus s-a născut din fecioară. Iosif nu a fost tatăl Său, iar Maria nu i-a fost necredincioasă... deci Isus nu este un copil nelegitim.

Dragul meu, eu admit că există oameni care nu cred în Naşterea din Fecioară. Omul are dreptul să nu creadă, însă am aici două precizări bine definite. În primul rând, nu cred că un predicator ar trebui să nege naşterea din fecioară a lui Isus Hristos. Dacă o face, atunci ar fi mai bine să îşi găsească orice altă slujbă! De asemenea, obiectez și faţă de oricine afirmă că Biblia nu învaţă naşterea din fecioară a lui Hristos. Singurul Isus despre care avem dovezi istorice este Cel născut din fecioară! Dacă vrei să adopţi poziţia conform căreia El nu S-a născut din fecioară, pe ce te bazezi? Va trebui să prezinţi dovezi, care să fie în mod clar mai grele decât plăpânda raţiune a omului. Nu e foarte greu să fii într-un birou (eventual dintr-un seminar teologic) şi să scrii o teză despre imposibilitatea Naşterii din Fecioară. Poate vei scrie o carte convingătoare pe această temă, dar fără să ai vreun document care să-ți susţină ipoteza. Nu ai decât raţionalismul. Prin raţionament, poţi afirma: „Asta nu s-ar fi putut întâmpla.” Ei bine, cine eşti tu să spui că nu s-ar fi putut întâmpla? Cu zeci și sute de ani în urmă, omul afirma că este imposibil să ajungi pe Lună – dar s-a făcut și asta, folosind legile lui Dumnezeu. Dumnezeu este Creatorul legilor naturale și El poate fie să folosească acele legi, fie să le dea deoparte pentru a-Şi duce la îndeplinire scopurile Sale. Dovezile arată foarte clar că Isus Hristos s-a născut din fecioară.

În versetul 17 din Matei 1 găsim o afirmaţie care va explica ceva din genealogii.

Deci de la Avraam până la David sunt paisprezece neamuri de toate; de la David până la strămutarea în Babilon sunt paisprezece neamuri; şi de la strămutarea în Babilon până la Hristos sunt paisprezece neamuri.

Matei grupează genealogia pentru a oferi o imagine de ansamblu a istoriei Vechiului Testament. O eră se întinde de la Avraam până la David, o alta de la David până la robia babiloniană, iar a treia de la robia babiloniană până la naşterea lui Isus Hristos. În mod evident, el a omis o serie de nume din genealogie pentru a avea paisprezece nume în fiecare perioadă. Întrebarea este: de ce a făcut el lucrul acesta? Poate și pentru că numărul paisprezece (de două ori şapte) conferă un sens la perfecțiunii, genealogiei respective.

După ce a arătat că Iosif nu este tatăl lui Isus, Matei ne va oferi o explicaţie. În Vechiul Testament, Dumnezeu prezisese deja o naştere supranaturală. Ieremia se adresează poporului Israel când spune: „Până când vei fi pribeagă, fiică rătăcită? Căci Domnul face un lucru nou pe pământ: femeia va peţi pe bărbat” (Ieremia 31:22). Aceasta nu este o naştere naturală, ci una supranaturală. Naşterea din fecioară a Domnului Isus este acel „lucru nou” pe care L-a făcut Dumnezeu, și reprezintă o împlinire a profeţiei lui Ieremia.

Dar să mergem mai departe cu studiul primei evanghelii din Noul Testament. Genealogia prezentată de Matei, care acoperă istoria Israelului de la formarea lui şi până la naşterea Domnului Isus, demonstrează că Dumnezeu a pregătit cu grijă fiecare detaliu pentru venirea în lume a Domnului Isus. Am observant că dragostea divină nu ţine cont de rasă sau clasă social, atunci când omul doreşte să intre într-o relaţie cu Creatorul lui. Toate astea: pentru că marea dorinţă a lui Dumnezeu este să-I primească la Sine pe toţi oamenii care acceptă mântuirea venită prin fiul său Domnul Isus Hristos.

Ne aplecăm acum asupra împrejurărilor miraculoase în care Domnul Isus a venit în această lume. Matei subliniază că spre deosebire de strămoşii lui umani, Domnul Isus a avut parte de o naştere cu totul special – începând chiar cu modul în care ea a fost anunţată, cu multe generaţii înainte ca să aibă loc. Matei este foarte atent să precizeze că tot ceea ce se întâmplă cu Domnul Isus este o împlinire a profeţiilor din vechime. Și nu doar anunţarea nașterii este o minune, ci și modul în care s-a petrecut.

Iar naşterea lui Isus Hristos a fost aşa: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif; şi, înainte ca să locuiască ei împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt. (Mat. 1:18)

„Iată ce s-a întâmplat la naşterea lui Isus Hristos”, ne spune Matei, cu alte cuvinte. Pe când Maria era logodită cu Iosif, înainte ca ei locuiască împreună – adică, înainte de căsătorie și de consumarea unirii lor – ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt.

Iosif, bărbatul ei, era un om neprihănit şi nu voia s-o facă de ruşine înaintea lumii; de aceea şi-a pus de gând s-o lase pe ascuns. (Mat. 1:19)

Legea mozaică era foarte strictă în această privinţă. Ea afirma că o femeie care se făcea vinovată de infidelitate trebuia să fie omorâtă cu pietre – aceasta era cea mai aspră pedeapsă. Însă omul acesta, Iosif, era un om remarcabil. Noi îi acordăm Mariei o mare atenţie, şi pe bună dreptate. Protestanţii nu ar trebui să omită să îi acorde o importanţă deosebită Mariei, căci ea a fost într-adevăr o persoană remarcabilă. Amintiţi-vă că ea a fost cea pe care Dumnezeu a ales-o să fie mama Domnului nostru, iar Dumnezeu nu face greşeli! El a ales fata potrivită. Deşi toate acestea sunt adevărate, trebuie să ne amintim că Dumnezeu L-a ales şi pe Iosif. Dumnezeu nu a greşit nici în privinţa alegerii lui. Un om iute la mânie ar fi pus imediat ca ea să fie omorâtă cu pietre, sau ar fi făcut din ea un exemplu negativ, expunând-o oprobriului public. Iosif însă nu era genul acela de om, ci era un bărbat blând. El era îndrăgostit de ea şi nu dorea să o rănească în vreun fel, deşi simţea că ea îi fusese necredincioasă.

Dar, pe când se gândea el la aceste lucruri, i s-a arătat în vis un înger al Domnului şi i-a zis: „Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevasta ta, căci ce S-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt.” (Mat. 1:20)

Pentru a preveni o situaţie tragică, îngerul i s-a arătat lui Iosif pentru a-i clarifica ceea ce se întâmpla de fapt. Și nu se rezumă la atât, ci indică și detalii gen numele copilului!

Ea va naşte un Fiu, şi-I vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale. (Mat. 1:21)

Numele Isus vine din rădăcina care dă și numele Iosua, și înseamnă „Salvator, Mântuitor”. Pruncul se va numi Isus pentru că El va salva pe poporul Său de păcatele sale.

Toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce vestise Domnul prin prorocul care zice… (Mat. 1:22)

Matei, evanghelistul care scrie pentru poporul Israel, nu uită să precizeze rostul a ceea ce descrie: toate acestea s-au întâmplat pentru ca să se împlinească ceea ce prevestise Dumnezeu prin profeți. Matei face apel la poporul lui Israel să înţeleagă că Acesta care a venit este, în mod evident, împlinirea profeţiei Vechiului Testament.

S-a afirmat că există peste trei sute de profeţii referitoare la prima venire a lui Hristos, care s-au împlinit în mod literal. Nu ştiu exact câte dintre ele sunt în Matei, dar ştiu că Matei a citat din Vechiul Testament mai mult decât ceilalţi trei autori ai evangheliilor la un loc. Se pare că el consemnează evenimentele şi le pune în lumina profețiilor Vechiului Testament, nu pentru că încearcă în primul rând să prezinte o „viaţă a lui Hristos”, ci pentru că dovedeşte că aceasta este adevărata împlinire a profeţiilor vechi-testamentare referitoare la El. Și imediat în continuare prezintă profeţia făcută de Isaia în cartea sa, 7:14:

Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un Fiu şi-I vor pune numele „Emanuel” care tălmăcit înseamnă „Dumnezeu este cu noi”. (Mat. 1:23)

Vă rog să-mi permiteți să stăruim puţin în versetul acesta, pentru că este foarte important. Teologia liberală a negat naşterea din fecioară a lui Hristos, precum şi faptul că Biblia susține naşterea Sa din fecioară. Există chiar temerea că anumite traduceri moderne ale Bibliei au apărut tocmai pentru a susţine teze ale liberalilor – și una dintre doctrinele afectate este naşterea din fecioară. În Noul Testament în Versiunea Standard Revizuită, ediția 1946, Matei 1:23 sună în felul următor: „Toate acestea s-au întâmplat pentru a împlini ceea ce spusese Domnul prin profetul: «Iată fecioara va concepe şi va naşte un fiu, iar numele lui va fi Emanuel» (care înseamnă, Dumnezeu este cu noi).

În Vechiul Testament din Versiunea Standard Revizuită, ediția 1952, Isaia 7:14 sună în felul următor: „De aceea, Domnul însuşi vă va da un semn. Iată o femeie tânără va concepe şi va naşte un fiu şi îi va pune numele Emanuel.” Observaţi că în Isaia au înlocuit cuvântul fecioară cu „femeie tânără”, chiar dacă în Matei 1:23, care este o împlinire a lui Isaia 7:14, au folosit cuvântul fecioară!

Profeţia din Isaia 7:14 a fost dată ca un semn, însă, dragul meu, nu este deloc un semn ca o tânără femeie să conceapă şi să nască un fiu. Dacă acesta este un semn, el se întâmplă/împlinește de nenumărate ori pe zi, în jurul nostru! Așadar, Versiunea Standard Revizuită traduce termenul din ebraică pentru „fecioară! prin „femeie tânără”.

Nu pot să nu adaug ceva: în Isaia 7:14 în limba ebraică, cuvântul folosit pentru „fecioară” este almah. Traducătorii Versiunii Standard Revizuite au apelat la scrierile lui Gesenius, teolog și ebraist german, care a întocmit un lexicon ebraic exhaustiv. (Pot depune mărturie că este extenuant şi doar să răsfoiești acest lexicon!) Gesenius a recunoscut că traducerea obişnuită a cuvântului este „fecioară”, dar a afirmat că el poate fi înțeles și ca „femeie tânără.” Motivul pentru care el a făcut această afirmaţie este că el... respingea miraculosul! Astfel, această nouă traducere, şi altele care au urmat, au încercat să afirme că almah înseamnă „femeie tânără” şi nu „fecioară.”

Să ne întoarcem însă la Isaia 7 şi să studiem evenimentul consemnat acolo. Era pe vremea când Ahaz se afla pe tronul lui Iuda. El a fost unul dintre cei care s-au îndepărtat de Dumnezeu, și este enumerat în șirul împăraţilor răi. Dumnezeu L-a trimis pe Isaia să îi ducă un mesaj, însă el nu a vrut să asculte, astfel că citim: „Domnul a vorbit din nou lui Ahaz şi i-a zis: «Cere un semn de la Domnul Dumnezeul tău; cere-l, fie în locurile de jos, fie în locurile de sus.» Ahaz a răspuns: «Nu vreau să cer nimic, ca să nu ispitesc pe Domnul.»” (Is. 7:10–12). Permiteți-mi să spun că aceasta era doar o pioşenie ipocrită din partea lui. Dumnezeu îi ceruse lui Isaia să se întâlnească cu Ahaz pe drum, pentru a-i transmite un mesaj din partea Lui și să-i spună că Dumnezeu îi va da biruinţă lui Ahaz. Cu toate acestea, Ahaz nu L-a crezut pe Dumnezeu, astfel că, pentru a-i încuraja credinţa, Isaia îi spune că Domnul vrea să îi dea un semn. În „pioşenia” lui, Ahaz spune: „Oh, nu vreau să cer un semn de la Domnul!” Isaia i-a răspuns: „Fie că vrei, fie că nu vrei, Dumnezeu îţi va da un semn. Semnul acesta nu este doar pentru tine, ci pentru întreaga casă a lui David.” Și semnul va fi acesta: „...Iată fecioara va rămâne însărcinată şi va naşte un fiu şi îi va pune numele Emanuel” (Is. 7:14). În mod evident, dacă s-ar face referire aici la o femeie tânără, acesta n-ar fi deloc un semn pentru Ahaz sau pentru casa lui David sau pentru oricine altcineva; însă dacă o fecioară ar rămâne însărcinată şi ar naşte un fiu, acesta, dragul meu, este într-adevăr un semn! Şi exact despre asta este vorba aici.

Când în Vechiul Testament se foloseşte cuvântul almah, semnificaţia lui este aceea de „fecioară”. Rebeca a fost numită almah înainte căsătoria sa cu Isaac. Am întrebat un evreu, care este un creştin deosebit, precum şi un bun cunoscător al limbii ebraice, referitor la termenul almah. El a spus: „Priveşte lucrurile în felul acesta. Să presupunem că mergi în vizită la un prieten al tău care are trei fete, dintre care două sunt căsătorite, iar una este încă nemăritată. El ţi-ar spune: „Acestea două sunt fetele mele măritate, iar această tânără domnişoară este cea de-a treia fiică a mea.” Crezi că atunci când spune „tânără domnişoară”, el vrea să spună, de fapt, prostituată? Dacă ai insinua că fiica lui este orice altceva decât o fecioară, probabil că ți-ar trage un pumn zdravăn.” Să-mi fie îngăduit să spun, eu n-aş vrea să fiu în locul celor care neagă naşterea din fecioară a lui Isus Hristos atunci când vor ajunge în prezenţa Fiului lui Dumnezeu. Mă tem că în acel moment îşi vor dori să poată cumva să retracteze lucrurile pe care le-au spus.

Faptul că acest cuvânt, almah, înseamnă „fecioară” este dovedit și de Septuaginta. În timpul perioadei intertestamentale, 72 de învăţaţi evrei (şase din fiecare dintre cele 12 triburi) au lucrat în Alexandria, Egipt, la traducerea Vechiului Testament ebraic în limba greacă. Când au ajuns la acest „semn” din Isaia, cei 72 de bărbaţi au înţeles că el însemna „fecioară” şi l-au tradus în greacă prin cuvântul parthenos. Acelaşi cuvânt este folosit de Matei în evanghelia sa. Așadar, dragul meu, parthenos nu înseamnă „femeie tânără”, ci „fecioară.” De exemplu, Atena era zeiţa fecioară a grecilor, iar templul ei se numea Parthenon, pentru că parthenos înseamnă „fecioară.” Este limpede că Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, spune întocmai acest lucru.

Observaţi aici ceva minunat: „Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un Fiu şi-I vor pune numele «Emanuel», care tălmăcit înseamnă «Dumnezeu este cu noi».” La prima vedere, acest text are o problemă. Îmi puteţi spune unde a fost numit vreodată Isus, Emanuel? Nu, El este numit Isus pentru că acesta este numele Lui și a primit acest nume pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale. Hristos este titlul Său; iar Isus este numele Lui. Aici însă se spune că El va fi numit „Emanuel, care tălmăcit înseamnă Dumnezeu cu noi.”

Dragul meu, aici avem unul dintre cele mai minunate lucruri din Cuvântul lui Dumnezeu. Emanuel înseamnă „Dumnezeu cu noi.” El nu poate fi Emanuel, Dumnezeu cu noi, dacă nu se naşte din fecioară. Aceasta este singura cale! Şi observaţi, vă rog, că dacă nu este Emanuel, El nu poate fi Isus, Mântuitorul. Motivul pentru care îl numesc Isus, Mântuitorul, este că El este Dumnezeu cu noi. Acest adevăr, referitor la Cel care a coborât pe pământul acesta, este unul dintre cele mai minunate lucruri din Biblie.

„Dar pe Acela care a fost făcut «pentru puţină vreme mai prejos decât îngerii», adică pe Isus, îl vedem «încununat cu slavă şi cinste» din pricina morţii pe care a suferit-o; pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi.” (Evrei 2:9).

El trebuia să fie o jertfă care să poată să fie primită înaintea lui Dumnezeu. Eu n-aş putea să plătesc nici măcar pentru păcatele mele prin moartea mea, deci cum aş putea să mor pentru păcatele lumii?! El însă poate! De ce poate Isus să fie Mântuitor? Pentru că El este Emanuel, Dumnezeu cu noi. Cum a ajuns El să fie cu noi? Prin nașterea din fecioară. Și repet, i-au pus numele Isus. El nu a fost numit niciodată Emanuel, însă nu Îl poţi numi Isus dacă El nu este și Emanuel, Dumnezeu cu noi. El trebuie să fie Emanuel pentru a putea fi Mântuitorul lumii. Iată cât de importantă este naşterea din fecioară.

Poţi fi creştin şi să negi în acelaşi timp naşterea din fecioară? Ascultaţi-mă cu atenţie, vă rog: eu cred că este posibil să te numești creștin și să nu trăiești ca un creștin; poți apoi să-L primeşti pe Hristos ca Mântuitor fără să ştii multe despre El. Poţi chiar să nu ştii că Biblia relatează viaţa Lui. Însă după ce ai devenit copil al lui Dumnezeu, nu poți nega naşterea din fecioară a Domnului Isus! Nu este nevoie să știi despre ea pentru a fi mântuit, dar dacă eşti copil al lui Dumnezeu, nu poţi nega naşterea din fecioară a lui Isus Hristos.

Dragă prietene, dacă ţi se pare că sunt dogmatic, să știi că de data asta chiar vreau să fiu – pentru că, după părerea mea, acest subiect este de o importanţă capitală. Eu vreau un Mântuitor care poate să coboare până la mine și să-l mântuiască pe Vernon McGee. Dacă nu este decât un alt om, ca şi mine, atunci nu va putea să mă ajute foarte mult. Însă dacă El este Emanuel, Dumnezeu cu noi, născut din fecioară, atunci El este Mântuitorul meu. Este El şi Mântuitorul tău astăzi? El Și-a asumat umanitatea noastră în aşa fel încât să poată gusta moartea pentru noi, pentru ca El să poată muri în locul nostru pe cruce – și deci noi să fim aboslviți de păcatele noastre și de necesitatea de a plăti cu viața pentru ele! Primul capitol din Matei se încheie cu o precizare factuală, care ne spune ceva despre calitatea de ascultător și împlinitor al mesajului primit, asociată cu figura onorabilului Iosif.

Când s-a trezit Iosif din somn, a făcut cum îi poruncise îngerul Domnului; şi a luat la el pe nevastă-sa. Dar n-a cunoscut-o până ce ea a născut un fiu. Şi el i-a pus numele Isus. (Mat. 1:24-25)

În ecoul acestor cuvinte ne despărțim și noi... nu pentru mult timp însă, pentru că data viitoare vom lua notă de unul dintre cele mai mărețe evenimente: nașterea Domnului!