Matei 8:1-18 | Itinerar Biblic | Episodul 72

Itinerar Biblic

Convinși că bucuria reîntâlnirii se datorează prezenței lui Dumnezeu în și între noi, prin Cuvânt și prin Duhul sfânt, ne grăbim să le dăm atenție cu prioritate... și cu așteptarea de a produce în noi transformările și primenirea necesare. Pentru că, aşa cum am văzut şi până acum, Cuvântul lui Dumnezeu nu ne este dat pentru delectare estetică, psihologică, intelectuală... ci este o forță care ne influenţează în mod decisiv trăirea... așa cum Duhul este Însuși Dumnezeu în noi, activ și axat tot pe viața noastră – nu doar de aici de pe pământ, ci și în ce priveşte veşnicia.

Nu vom obosi să repetăm: este vital necesară cunoașterea Cuvântului ca să știm cum să trăim, așa cum este inutilă cunoașterea Cuvântului dacă nu afectează trăirea noastră! Teza aceasta s-a regăsit în cuvintele Mântuitorului, incluse în partea finală a predicii de pe Munte... Domnul Isus a fost foarte categoric în acest sens, atrăgând atenţia chiar și asupra celor ce vor încerca să înşele folosind cuvintele Lui. Întotdeauna vor exista indicii clare care atestă cine sunt cei care aparţin cu adevărat Împărăţiei Cerurilor. Iar între ele, două sunt determinante: rodul, ceea ce produce fiecare… şi temelia edificiului fiecăruia. Exemplul simplu și foarte sugestiv al celor două case supuse testului furtunii arată limpede care este soarta celor ce nu îşi aleg o temelie adecvată. Domnul Isus recomandă cu tărie stânca, și nu nisipul, ca fundament sigur pentru edificiul vieţilor noastre supuse intemperiilor inerente.

Vă reamintesc, data trecută am concluzionat Predica de pe Munte. Este universal acceptat faptul că nu există o etică mai înaltă decât Predica de pe Munte.

Vom înainta azi împreună și vom trece în capitolul 8 al Evangheliei după Matei, un capitol în care Domnul Isus demonstrează că are puterea aplicării Predicii de pe Munte pe care tocmai a încheiat-o. Este foarte adevărat că această predică, fără egal de altfel, ridică o întrebare: Care este posibilitatea ca cineva să trăiască după standardele etice prezentate de Domnul Isus ?

Pentru a răspunde la această întrebare, Matei prezintă o serie de miracole care vin să demonstreze că El, Fiul lui Dumnezeu, are capacitatea de a împlini ceea ce El tocmai propovăduise. Vom fi nu doar martori la demonstrarea capacităților Lui unice, ci și încurajați să constatăm ce Mântuitor avem, și cât de dispus și prompt este El să ne vină în ajutor și nouă, celor ce-I suntem apropiați prin credință, la distanță de două milenii de Omul Isus Hristos. Domnul Isus este în stare să ne înţeleagă cel mai bine, pentru că şi El a trecut prin ce trecem noi. De fapt, în ceea ce priveşte viaţa noastră spirituală nu putem face nimic fără El. Ioan în evanghelia Sa, în cap. 15 versetul 5, ne spune că despărţiţi de El nu putem face nimic. Ori, lucrul acesta este o realitate pe care ar trebuie să nu o scăpăm din vedere. Prin Duhul Sfânt, Domnul Isus împlineşte în și prin noi ceea ce noi nu am putea să facem.

Cred că aceasta ne aduce la o concluzie importantă: Matei nu încearcă să prezinte o biografie a Domnului Isus, nici să pună în ordine cronologică evenimentele care îl au în centru pe Domnul Isus. Mai de grabă, el ne prezintă o mişcare pe care Domnul Isus a iniţiat-o prin Predica de pe Munte. Scenariul nu este unul complicat: Regele urcă pe Munte, acolo prezintă proclamaţia Sa, legile Împărăţiei, iar acum coboară de pe munte şi-l vom vedea săvârșind (aproape „la foc automat”) o serie impresionantă de miracole, care – după magistralul discurs prezentat – atestă că puterea Lui se extinde dincolo de cuvintele pe care le spune. Îl vom urmări pe Domnul Isus în special lucrând și săvârșind minuni, în cele două capitole care urmează: 8 și 9, din evanghelia lui Matei.

Ceea ce impresionează la Matei este meticulozitatea cu care îşi organizează și rafinează materialul prezentat. El nu intenţionează să prezinte toate minunile în care a fost implicat Domnul Isus, ci doar câteva care conturează ceea ce şi-a propus el să prezinte.

Să mergem deci mai departe şi să vedem despre ce este vorba. Încă de la început, trebuie menţionat că Matei nu urmăreşte o ordine cronologică, ci una logică. Asta rezultă din seria de şase minuni relatate în capitolele care ne stau înainte:

1. Domnul nostru îl atinge pe lepros şi îl vindecă. Lepra era boala umană în cea mai rea formă a sa, în trecut cel puțin.
2. Vindecarea robului centurionului, mracol care se înfăptuieşte de la distanţă – Domnul nu are niciun contact cu sclavul respectiv.
3. Vindecarea soacrei lui Petru: El se atinge de ea.
4. Scoaterea demonilor: El se confruntă cu trimișii tărâmului supranatural al duhurilor, cărora le poruncește cu autoritate.
5. Potolirea furtunii demonstrează puterea Lui asupra forţelor și fenomenelor naturii.
6. Scoaterea demonilor din cei doi bărbaţi din ţinutul Gadarenilor, este un caz foarte dificil rezolvat atât în tărâmul lumii spiritelor, cât și în universul fizic.

Regele acţionează în toate aceste domenii diferite, iar Matei le redă într-o ordine mai degrabă logică, cum am spus; se poate observa clar dinamica propusă în relatarea lui Matei. Haideţi să ne îndreptăm acum înspre text. (Mat. 8:1)

Când a coborât Isus de pe munte, multe noroade au mers după El.

Nu putem trece ușor peste mențiunea că „multe noroade au mers după El.” Nu era vorba doar de câţiva oameni. Domnul Isus era în Capernaum, unde se stabilise și sunt sigur că următoarea minune a avut loc acolo. Desigur, asta ridică întrebarea referitoare la locul unde se afla când a rostit Predica de pe Munte. Am citit mai multe teorii legate de acest subiect, dar nu cred că este foarte necesar sau important pentru noi să cunoaştem locaţia. Ni se spune că atunci când a coborât de pe munte, mulţimi mari au mers după El. Cred că erau curioși și ei: cel care enunţase asemenea exigențe, asemenea porunci, asemenea învățături – era capabil să le și respecte? Mai mult: era în stare să acţioneze cu putere între oameni, și pentru oameni? Aceasta este întrebarea cu adevărat importantă!

În studenție, am avut un coleg de cameră care trecuse printr-un an greu. Era chipeș şi popular, însă îşi alesese greşit prietenii. În cele din urmă, problemele cu băutura l-au obligat să renunţe la lucrare. La festivitatea de absolvire, vorbitorul ne-a spus ce anume ar trebui să facem, ceea ce fac, de altfel, toţi vorbitorii la festivităţile de absolvire. Ceva mai târziu, colegul de care vă spuneam s-a aruncat pe pat descurajat şi mi-a spus: „Omule, nu mai am nevoie de nimeni care să îmi spună ce să fac. Am nevoie de cineva care să îmi spună cum s-o fac.” Trebuie să recunoaștem: asta este nevoia noastră a tuturor, nu-i aşa?

Deci, Regele proclamase constituţia, etica; va avea El şi puterea de a o împlini? Imediat vine prilejul să ne lămurim...

Şi un lepros s-a apropiat de El, I s-a închinat şi I-a zis: „Doamne, dacă vrei, poţi să mă cureţi!” (Mat. 8:2)

Iată-L pe Domnul Isus coborând de pe înălţimi, până în abis. Lepra, care simbolizează și păcatul în Biblie, era considerată incurabilă; lepra era boala cea mai urâtă. Iar când acest lepros a venit la Isus, el nu l-a întrebat: „Vrei să mă curăţeşti?” sau „Poţi Tu să mă curăţeşti?” Leprosul acesta avea credinţă. El a recunoscut domnia lui Hristos şi pe această bază a zis: „Dacă vrei, poţi să mă vindeci.” Dragul meu, ceea ce cerem noi nu este întotdeauna voia lui Dumnezeu, însă dacă este în voia Lui, El poate împlini. Cel mai important este ca voia lui Dumnezeu să fie pusă pe primul loc. Poate că pentru tine este uşor, dar mie îmi este greu să pun voia lui Dumnezeu pe primul loc. „Doamne, vrei să faci lucrul acesta? Pentru că eu vreau să-l faci!” Dar leprosul a spus: „Ştiu că Tu poţi, dar vrei să o faci?” Adică, este asta după voia Ta? Și cum să nu fie vindecarea voia lui Dumnezeu? A Domnului Isus sigur a fost!

Isus a întins mâna, S-a atins de el şi a zis: „Da, vreau, fii curăţit!” Îndată a fost curăţată lepra lui. (Mat. 8:3)

Dacă tu ai fi atins... dacă eu aş fi atins un lepros, ce s-ar fi întâmplat? Aş fi putut să mă molipsesc şi eu, şi tot nu l-aş fi vindecat. Observaţi însă ce se întâmplă aici. În primul rând, Domnul l-a atins pe lepros.

Te-ai oprit vreodată să te gândeşti că omul acesta nu avea doar boala fizică a leprei, ci avea şi o problemă psihologică teribilă? Nu cunosc exact și sigur contextul acelui om, însă închipuiţi-vă ce se întâmplă cu asemenea nefericți... într-o zi observă o pată pe mâna lui. Poate că era la câmp şi ara... s-a întors acasă, i-a arătat soţiei... ea i-o fi pus o alifie pe pata aceea... În dimineaţa următoare, pata era tot acolo, tot roşie... iar el a mers tot la arat... Lucrurile vor fi continuat poate o săptămână-două, până când soţia lui s-a neliniştit și i-a sugerat să meargă la preot. Omul s-a conformat... și preotul l-a izolat pentru 14 zile. La sfârşitul acestei perioade, boala se răspândise, așa că preotul i-a confirmat că are lepră! Poate că omul va fi întrebat dacă se poate duce să-și anunțe familia, și să-și ia „la revedere” de la ei. Preotul însă a fost ferm: „Nu poţi merge nicăieri! Nu poţi să-ți mai îmbrăţişezi vreodată soţia, şi nici să-ţi mai iei copiii în braţe. Când cineva se apropie de tine, trebuie să strigi: «Necurat, necurat!»”

Și omul își va fi urmărit de la distanţă copiii crescând... Ei îi lăsau hrana într-un loc anume, iar el venea şi o lua după ce se retrăgeau. Nu avea voie să le stea în preajmă, necum să-i atingă! De fapt, nu avusese voie să mai atingă pe nimeni, şi nimeni nu putuse să-l mai atingă pe el – lepra fiind molipsitoare.

Apoi, într-o zi, în disperare de cauză, a venit la Învățătorul cel nou, şi i-a spus: „Doamne, dacă voieşti, poţi să mă cureţi!” Şi ce a făcut Domnul Isus? S-a atins de el. Vreau să vă spun că atingerea lui Isus trebuie că a fost unul dintre cele mai minunate lucruri care i s-au întâmplat vreodată omului aceluia, nu doar pentru că l-a curăţat de lepră, ci și pentru că l-a reintegrat umanităţii, familiei, poporului lui Dumnezeu.

Apoi Isus i-a zis: „Vezi să nu spui la nimeni; ci du-te de te arată preotului şi adu darul pe care l-a rânduit Moise, ca mărturie pentru ei.” (Mat. 8:4)

Din relatarea lui Marcu aflăm că omul acesta a fost atât de copleşit de bucurie – şi nu e de mirare! – încât a ieşit afară şi le-a spus ce i se întâmplase tuturor celor pe care i-a întâlnit. „Spunea în gura mare!” În consecinţă, mulţimile s-au adunat buluc în jurul Domnului nostru, iar El a fost obligat să nu mai intre în cetăţi, ci să rămână în locuri pustii.(Mat. 8:5)

Pe când intra Isus în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, care-L ruga…

Sunt sigur că sutaşul auzise despre vindecarea leprosului. Omul acesta de oarecare vază nu era evreu, şi era căpitan peste şaizeci de sute (companii de câte o sută de oameni) din legiunea romană. Relatarea lui Luca ne spune că el construise o sinagogă pentru evrei. (Când am vizitat Israelul, am avut prilejul să vizitez ruinele acelei vechi sinagogi. Dacă mai există un loc în care să fi păşit Isus cu adevărat, atunci este acea veche sinagogă.) Ascultaţi acum cererea sutaşului:

…Şi zicea: „Doamne, robul meu zace în casă slăbănog şi se chinuie cumplit.” (Mat. 8:6)

Robul omului acesta suferea de o boală gravă... Nu știu cât interes și câtă milă era în rugămintea sutașului, cert este că Domnul l-a auzit și i-a răspuns prompt

(Isus i-a zis:) „Am să vin să-l tămăduiesc.” „Doamne”, a răspuns sutaşul, „nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu; ci zi numai un cuvânt, şi robul meu va fi tămăduit. Căci şi eu sunt om sub stăpânire; am sub mine ostaşi, şi zic unuia: «Du-te!», şi se duce; altuia: «Vino!», şi vine; şi robului meu: «Fă cutare lucru!», şi-l face.” (Mat. 8:7–9)

Fiind militar, sutaşul știa ce-i aia autoritate... purta uniforma romană şi putea să-i spună unui soldat de sub comanda sa: „Fă cutare lucru!”, iar acela trebuia să se supună. De ce? Din pricina puterii, care înseamnă autoritate. Așa că, sutașul s-a uitat la Isus şi I-a spus: „Tu ai o putere de felul acesta!” El a recunoscut că Isus avea autoritate asupra bolii fizice. (Mat. 8:10)

Când a auzit Isus aceste vorbe, S-a mirat şi a zis celor ce veneau după El: „Adevărat vă spun că nici în Israel n-am găsit o credinţă aşa de mare.”

De două ori este consemnat în Scriptură că Domnul Isus Hristos s-a mirat: o dată din pricina necredinţei lui Israel, şi a doua oară la vederea credinţei acestui sutaş ne-evreu!

Dar vă spun că vor veni mulţi de la răsărit şi de la apus şi vor sta la masă cu Avraam, Isaac şi Iacov în Împărăţia cerurilor. Iar fiii Împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul de afară, unde vor fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.” (Matei 8:11-12)

Este interesant că El a spus că mulţi vor veni de la „răsărit şi de la apus.” La vremea în care Domnul Isus a rostit aceste lucruri, strămoşii noștri erau și ei probabil și în est, și în vest... Domnul a dat asigurări că mesajul Evangheliei va ajunge şi la ei, astfel că prin credință și ei – chiar ne-evrei – să aibă parte de Împărăţia cerurilor. Ce promisiune!

Desigur, fiecare persoană trebuie să-şi manifeste în mod personal credinţa în Hristos. Nimeni nu va putea pretinde să fie mântuit pe baza membralității sale într-o biserică, pe baza tradiţiei familiale sau a faptului că părinţii lui sunt creştini.

Apoi a zis sutaşului: „Du-te, şi facă-ţi-se după credinţa ta.” Şi robul lui s-a tămăduit chiar în ceasul acela. (Mat. 8:13)

Deşi robul suferind nu era în prezenţa Domnului Isus, credinţa sutaşului în Isus Hristos a făcut ca el să fie vindecat. Întâi deci, Isus s-a atins de un lepros şi acesta a fost vindecat. Acum, El îl vindecă de la distanţă pe robul acestui sutaş.

Apoi urmează cel de-al treilea miracol de vindecare.

Isus s-a dus apoi în casa lui Petru şi a văzut pe soacra acestuia zăcând în pat, prinsă de friguri. S-a atins de mâna ei, şi au lăsat-o frigurile; apoi ea s-a sculat şi a început să-I slujească. (Mat. 8:14–15)

Soacra lui Petru era bolnavă de friguri. Iar Domnul, probabil anunțat sau rugat de Simon, a venit la ei acasă, a atins-o şi a vindecat-o. Observaţi, vă rog, aceste trei tipuri de boli. Prima boală este lepra, care este incurabilă. Apoi, o altă afecţiune a fost paralizia, iar a treia este această boală infecțioasă febrilă și periculoasă, de care soacra lui Petru scapă...

Iar următoarea minune este una multiplă, și are loc după apusul soarelui:

Seara, au adus la Isus pe mulţi îndrăciţi. El, prin cuvântul Lui, a scos din ei duhurile necurate şi a tămăduit pe toţi bolnavii. (Mat. 8:16)

Vă atrag atenţia că au adus la el „mulţi” îndrăciţi. Nu sunt prezentate aici câteva cazuri izolate. De fapt, dacă analizaţi cu atenţie relatarea Evangheliei, veţi vedea că Matei afirmă cât se poate de clar că în ziua aceea au fost vindecaţi poate mii de oameni. Deci, erau mii de orbi care acum puteau vedea. Erau mii de şchiopi care mergeau normal. Erau mii de surzi care acum puteau auzi. Acesta este motivul pentru care duşmanii lui Isus nu au pus niciodată la îndoială faptul că El a înfăptuit minunile acelea. Mai degrabă, se întrebau cum le-a înfăptuit. Ca și cum ar fi auzit întrebarea nersotită, evanghelistul Matei avansează o explicație – Mat. 8:17:

…Ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul Isaia, care zice: „El a luat asupra Lui neputinţele noastre şi a purtat bolile noastre.”

Citatul este din cartea prorocului Isaia 53:4 – probabil unul dintre cele mai invocate de aşa-zişii vindecători prin credinţă. Ei afirmă că în ispăşirea realizată de Hristos există vindecare fizică şi utilizează intens acest verset pentru a-şi susţine poziţia și acțiunile.

Aș vrea să vă rog să deschidem la Isaia şi să ne uităm la acest verset, căci eu nu cred că el susține în vreun fel mişcarea modernă de vindecare. „Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.” (Is. 53:4-5). De ce anume suntem noi vindecaţi? Acest pasaj din Isaia afirmă clar că noi suntem vindecaţi de fărădelegile şi păcatele noastre. Poate că mă veți întreba: „Eşti sigur de asta?” Ştiu că despre asta vorbesc aceste versete, pentru că și Petru le citează într-un context similar: „El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi” (1 Pet. 2:24). Vindecaţi de ce anume? De „păcate.” Petru spune foarte clar că el vorbeşte despre păcat.

„Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor” (Is. 53:6). Nelegiuirea ta şi a mea a fost cea care a fost pusă asupra Lui. În mod evident, Isaia se referă la faptul că Hristos avea să rezolve problema fundamentală a păcatului. Să afirmi că în Ispăşire există vindecare pentru trup mi se pare „pe lângă subiect”. În Ispăşire este inclus şi un trup glorificat, dar eu încă nu l-am primit pe al meu. Tu îl ai pe al tău? De asemenea, în Ispăşire este inclus un pământ nou, de peste care este ridicat blestemul... or, este evident că încă nu îl avem. În ziua aceasta, când păcatul şi Satan încă domnesc, nu există eliberare de boală ca un imperativ al Ispăşirii. De ce l-a îndemnat Pavel pe Timotei să ia puţin vin pentru stomacul lui? De ce nu l-a îndemnat să fie vindecat prin Ispăşire? De ce nu i-a îndemnat Iacov pe sfinţi să ceară vindecarea obținută prin Ispăşire atunci când le-a spus să-i cheme pe prezbiteri pentru a se ruga și a-l unge cu untdelemn? (vezi Iacov 5:13-15). De ce nu a pretins Pavel vindecarea din Ispăşire, când a menţionat faptul că a primit un ţepuş în carne?

„Şi, ca să nu mă umflu în de mândrie din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască şi să mă împiedice să mă îngâmf. De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia. Şi El mi-a zis: «Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită»” (2 Cor. 12: 7-9, sublinierea îmi aparţine).

Există şi alte exemple relatate referitoare la acest subiect: Pavel, în Epistola către Filipeni, îl pomenește pe prietenul și tovarășul său de slujbă Epafrodit, care fusese bolnav (vezi Fil. 2:25-27), iar Pavel nu a folosit Ispăşirea pentru a pretinde vindecarea.

Dragul meu, trebuie să acceptăm faptul că nu întotdeauna este voia lui Dumnezeu să ofere vindecare. Cu toate acestea, uneori este voia lui Dumnezeu să vindece. În loc să mergi la un cort sau într-o sală unde se face reclamă la servicii de vindecare, de ce să nu mergi direct la Medicul cel Bun, Domnul Isus Hristos? Află dacă vindecarea face parte din planul Lui pentru tine! Eu cred în vindecarea divină, dar nu și în aşa-numiţii vindecători. În loc să merg la o persoană care pretinde că are putere aici pe pământ, prefer să îmi duc cazul înaintea Marelui Doctor şi să spun împreună cu leprosul: „Dacă voieşti, poţi să mă cureţi” (v. 2). Atunci, indiferent dacă suntem vindecaţi sau nu, El primeşte slava. Şi noi ne dorim ca El să fie proslăvit! Da, desigur, Dumnezeu poate vindeca, şi hotărât vindecă și astăzi, însă nu prin aşa-numiţii vindecători prin credinţă.

Isus a văzut multe noroade împrejurul Său şi a poruncit să treacă de cealaltă parte. (Mat. 8:18)

Observaţia aceasta îmi întărește părerea că Domnul a vindecat literalmente mii de oameni suferinzi şi nu doar acele cazuri distincte care au fost consemnate. Îmi aduc aminte că și Ioan a scris în Evanghelia sa: „Isus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe alte semne care nu sunt scrise în cartea aceasta. Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi crezând să aveţi viaţa în Numele Lui” (Ioan 20:30–31). Deci până la urmă, soluția e credința! Mulțumim lui Dumnezeu pentru darurile Lui cele mari și multe – între care mântuirea prin credința în Isus Hristos! Pe curând!

Capitolul 8

TemA: Isus demonstrează că El are puterea de a pune în aplicare etica Predicii de pe Munte.

Introducere

isus vindecă un lepros

isus vindecă robul sutaşului

isus vindecă soacra lui petru şi pe alţi BOLNAVI